Ce să-i faci?

În 26 ianuarie am împlinit 15 ani frumoşi. Toţi au uitat de ziua mea. Şi se mai miră că le urlu în cap tot timpul. La mulţi ani mie!

Iubitori de pisici

„A cat lover is called an ailurophile.” Ce chestie! Eu nici nu pot pronunţa cuvântul ăsta.

Aşa începe

De când n-am mai povestit mi-a albit o mustaţă. Pe partea dreaptă.  În curând o să arat ca domnul din imagine.

În rest, totul bine.

Tananaaa

Primul semn clar de bătrăneţe. Am pierdut un canin. 😦 Cam naşpa. De-acum, posmagi muieţi.

Surpriză

Era după-masa, întuneric deja afară, şi eu dormitam liniştit. Începe un pic de vânzoleală prin casă, tata scoate cuşca mea (roz) de la păstrare şi zice „Hai Săşică să mergem, te duce tata la ecografie! Aşa o să-ţi placăăăăă!”

Mă mobilizez, îmi aranjez blana ca pentru ieşit în lume, intru cuminte în cuşcă şi pornim. Ajungem la destinaţie repede, după o călătorie enervantă cu taxiul. Miroase urât, un câine se bălăngăne pe-acolo, lumina e puternică. Nu-mi place deloc şi încep să mă neliniştesc. Nu-i chiar plimbarea la care mă gândeam şi nu cred că o să-mi placăăăăăă. Din fericire apare şi mama care mă ia în braţe şi mă pupă. Inima pornise deja spre locul ei când mă trezesc pus pe spate, cu piciorele depărtate şi ţinute de un străin. „Uite ce blăniţă frumoasă şi eu trebuie să i-o rad”, zice. Începe să mă radă, eu sunt ţintuit pe masă, aştept să mă doară, să-mi scoată maţele. Nu mă doare, nu-mi ies maţele şi se termină repede. Sunt eliberat. Mă uit la burtică să văd ce mi-au făcut nemernicii. Mai bine nu mă uitam! Pielea mea era fină, golaşă şi era…roz. Ca de fetiţe, ca de purceluş.

Mi-a fost prea ruşine ca să mai bag în seamă ce-a urmat.

Ruşine!

Azi am fost chinuit şi umilit. Şi de cine credeţi? Ei bine, de proprii mei părinţi. Nici nu-i de povestit. Scuza lor e că e spre binele meu. Spre binele meu, my ass!

N-am cuvinte

Aflu că iar mă lasă singur acasă. Oameni!

Previous Older Entries