Grădiniţa de pisici.Mici

Săptămâna trecută vă invitam să-mi trimiteţi poze cu voi de când eraţi mici. Am primit poze foarte frumoase pe baza cărora am organizat concursul de admitere în grădiniţa noastră. Datorită diferenţei de vârstă, am organizat 2 grupe: grupa mare şi grupa mică.

Avem trei copii în grupa mare:

Pisu – care se pare că nu vrea să împartă mâncarea cu ceilalţi copii 🙂

Greuceanu, un copil cuminte şi modest, după cum îl descrie mama lui, Ora 25


şi Jazz, melomanul

În grupa mică sunt mai mulţi copii, mititei şi drăgălaşi.

În ordinea înscrierii, îi avem pe:

Grişka, care se prezintă în două ipostaze grăitoare, lămuritoare în privinţa activităţii lui preferate. 

Leo, un roşcăţel curios

Rozi mică şi Mişu mic

Chiţirel la ora mesei

Cichi-cichi sau Cichi-chan, al treilea roşcăţel din grădiniţa noastră (ieeeeeee)

şi Tudor, sfiosul birmanez

Vă mulţumesc că v-aţi înscris. 🙂 Sper să vă placă şi să vă împrieteniţi cu toţii.

Încă mai facem înscrieri, aşa că puteţi trimite în continuare poze la: jurnalulmotanului@yahoo.com.

S-a mai înscris o fetiţă în grupa mică. V-o prezint pe Jazz:

Începând de azi, avem încă un copilaş în grupa mică. Îl cheamă Leo şi e roşcăţel. Mai este un Leo în grupa asta şi e tot roşcat, aşa că va trebui să mă gândesc la o modalitate de a-i diferenţia. 🙂

Anunțuri

Invitaţie

M-am gândit zilele astea că mi-ar plăcea să ştiu mai multe despre voi, prietenii mei păroşi. Cum? Prin intermediul pozelor. Aşa că: axi, 7 pitici, chiţi, jazz băieţelul, grişka, jazz fetiţa, leo, lucky, missouri, motăniţ, arc, motanul orei, pisu, sakura, serafina, thomastudor, vă rog scotociţi prin albume şi trimiteţi-mi câte o poză cu voi de când eraţi mici. 🙂

Tare sunt curioasă să vă văd pe toţi copilaşi. Dacă nu aveţi (eu, din păcate, nu am), trimiteţi orice poză vreţi, numai să fie cu voi.

Toate pozele vor fi publicate într-un articol, miercurea viitoare, aici la mine, sub titlul „Grădiniţa de pisici. Mici”.

Viaţa la ţară

Bunicii mei locuiesc la ţară de câţiva ani. Viaţa fără mine li s-a părut tristă aşa că s-au gândit să salveze un pisoi negru şi pricăjit care mieuna disperat în spatele casei. Azi e mare şi frumos, îl cheamă Pluş pentru că e extrem de moale şi fin şi e foarte ataşat de bunica. Se ţine tot timpul după ea, vorbeşte cu ea, doarme cu ea etc.

După Pluş a mai apărut o fetiţă amărâtă pe care n-au putut-o lăsa în stradă – Pătuţă. S-a înţeles bine de la început cu Pluş, au început să doarmă împreună, să se pupe. Pătuţă a crescut mare şi a făcut 4 copilaşi cu un vagabond din sat, Bebiţă, mare, blând, sperios. Pentru doi dintre ei n-au reuşit să găsească familii iubitoare, aşa că au rămas: Graţiela şi Leuţ. Graţiela e foarte frumoasă şi delicată, nepoata preferată a lui Pluş, cu care are o relaţie specială. Leuţ e mare şi puternic, foarte iubitor cu oamenii şi bătăuş cu motanii.

Pătuţă (stânga) şi Graţiela (dreapta).

Leuţ

O vecină sufletistă a salvat şi ea două pisici. Dar pentru că nu locuieşte tot timpul acolo, cele două fetiţe au ajuns tot la ai mei. Şi au primit nume: Bibi şi Lizuca. Cele două au devenit discipolele Graţielei, de la care au învăţat să vâneze şoareci, păsări şi fluturi de noapte. Cu ele n-am, din păcate, poze.

De la o vreme a început să dea târcoale blidului cu mâncare un motan scurt şi îndesat, foarte simpatic. Bunicii s-au interesat şi au aflat că nu are stăpân, dar că-l cheamă Pripei (as in Prepay). Comic, nu? Pripei a devenit un vizitator constant. Iarna, când e frig, e lăsat să doarmă în casa.

Aşa că, la un moment dat, de picioarele bunicilor mei se frecau 8 pisici. 🙂

Între timp două dintre ele – Pătuţă şi Lizuca – au murit, săracele. Au fost plânse şi înmormântate în grădină. Au mai rămas şase.

Surpriză

Era după-masa, întuneric deja afară, şi eu dormitam liniştit. Începe un pic de vânzoleală prin casă, tata scoate cuşca mea (roz) de la păstrare şi zice „Hai Săşică să mergem, te duce tata la ecografie! Aşa o să-ţi placăăăăă!”

Mă mobilizez, îmi aranjez blana ca pentru ieşit în lume, intru cuminte în cuşcă şi pornim. Ajungem la destinaţie repede, după o călătorie enervantă cu taxiul. Miroase urât, un câine se bălăngăne pe-acolo, lumina e puternică. Nu-mi place deloc şi încep să mă neliniştesc. Nu-i chiar plimbarea la care mă gândeam şi nu cred că o să-mi placăăăăăă. Din fericire apare şi mama care mă ia în braţe şi mă pupă. Inima pornise deja spre locul ei când mă trezesc pus pe spate, cu piciorele depărtate şi ţinute de un străin. „Uite ce blăniţă frumoasă şi eu trebuie să i-o rad”, zice. Începe să mă radă, eu sunt ţintuit pe masă, aştept să mă doară, să-mi scoată maţele. Nu mă doare, nu-mi ies maţele şi se termină repede. Sunt eliberat. Mă uit la burtică să văd ce mi-au făcut nemernicii. Mai bine nu mă uitam! Pielea mea era fină, golaşă şi era…roz. Ca de fetiţe, ca de purceluş.

Mi-a fost prea ruşine ca să mai bag în seamă ce-a urmat.