Aşa m-am enervat aseară! Am muşcat şi am mieunat cât am putut de tare.  Pentru chestia asta am fost închis în dormitor. Las’ că vine şi vremea mea!

Mustaţa-i tot acolo.

Azi dimineaţă mă trezesc cu o mustaţă căzută pe cearceaf  lângă mine.  Stupoare! Îmbătrânesc, s-a terminat cu mine.  Acum m-am mai liniştit. Aud că mi s-a mai întâmplat şi alta dată. Alte dăţi.

Sărăţele şi caş. Astea-s preferatele mele de sărbători.

Un somn bun până pe la 1, lungit pe dună. M-am trezit, am făcut mofturi la mâncare până mi s-a dat alta, am mai mieunat vreo jumătate de oră de-al dracului până i-am scos pe toţi din minţi şi au început să-njure ca la uşa cortului. Mai ales ea. Nu-i nimic, eu tot o iubesc. Acum stau lângă muşcate, la soare. Parcă mi se face somn.

Săptămâna asta curăţenie generală. Mi se ridică părul pe spinare de groază.  Ai grijă să nu te aspire, nu călca în băltuţa de apă din bucătărie, fereşte-te de pulverizator, vezi să nu te scuture din greşeală peste balcon… Şi nici n-am văzut picior de miel prin casă!!!

5

Am încercat să mai fac una-alta prin casă, dar degeaba. Nu mă mai pot agăţa de nimic. E sinistru fără gheare. N-am mai râcâit de două săptămâni la fotoliu şi nici la canapea. Cu ce? It’s boring like hell these days. A, era să uit. Bărbatul care locuieşte cu noi m-a fugărit şi a aruncat cu şlapii după mine. He, he. Peştele cel mai bun e tot ăla pe care-l furi de pe masa din sufragerie. Miau.

Previous Older Entries