Ce să-i faci?

În 26 ianuarie am împlinit 15 ani frumoşi. Toţi au uitat de ziua mea. Şi se mai miră că le urlu în cap tot timpul. La mulţi ani mie!

Iubitori de pisici

„A cat lover is called an ailurophile.” Ce chestie! Eu nici nu pot pronunţa cuvântul ăsta.

Laaa Muuulţi Aaani!

Vă doresc să trăiţi mulţi ani fericiţi în fiecare din cele 9 vieţi pe care le aveţi!

 

Magicianul

Mama a fost atât de drăguţă să-mi facă cadou purici de la prietenii ei din spatele blocului. M-am gândit să profit de ocazie pentru a face ceva cu viaţa mea.

Pregătesc un număr de dresaj. Am recuzita, am resursele umane, am resursele puriceşti. Am cu ce, bă.

Un preview pentru prieteni:

Alex the dog

Am primit tocmai de la Iaşi o poza foarte frumoasa care ilustrează strânsa prietenie căţelo-felină. M-am gândit că v-ar face şi vouă plăcere să o vedeţi.

Mi se pare foarte comic cum seamănă ei.

Cum beau pisicile apă

Am citit recent un articol despre cum beau pisicile apă – versiunea ştiinţifică. E foarte complicat pentru o minte pisicească, aşa că rugaţi-vă părinţii să vă ajute.

Iată o mostră:

„What happens is that the cat darts its tongue, curving the upper side downward so that the tip lightly touches the surface of the water.

The tongue is then pulled upward at high speed, drawing a column of water behind it.

Just at the moment that gravity finally overcomes the rush of the water and starts to pull the column down — snap! The cat’s jaws have closed over the jet of water and swallowed it.”

Dacă vreţi să citiţi tot articolul, aruncaţi o privire aici.

Aşa începe

De când n-am mai povestit mi-a albit o mustaţă. Pe partea dreaptă.  În curând o să arat ca domnul din imagine.

În rest, totul bine.

Boierie

Sunt foarte fericit. Am fost vizitat de Mihaela, prietena noastra simpatică din Italia, care m-a copleşit cu daruri, care mai de care mai gustoase. Mâncărici de toate felurile, şoricel de jucărie (mi-am dat seama, ce credeaţi!) pe care îl întorci cu cheiţa, odorizant, pastă împotriva bolurilor de păr, o grămadă, vă spun. Mi-a spus şi că sunt frumos şi m-a pupat. 🙂

Fetiţă drăguţă

O scumpete de fetiţă a fost salvată de pe stradă de un prieten drag. I-a cumpărat văsuţe, jucării şi după ce s-a mai liniştit puţin s-a gândit ca fata are nevoie de educaţie aleasă şi companie simpatică. Aşa că de azi Ciup este noua noastră colegă de grădiniţă.

Tananaaa

Primul semn clar de bătrăneţe. Am pierdut un canin. 😦 Cam naşpa. De-acum, posmagi muieţi.

Şi afară plouă, plouă – cu accentul Marinei Voica

Mă plângeam de căldură şi acum mă plictiseşte atâta ploaie. Mi-am adus însă aminte cum era când ieşeam afară. De câte ori ploua, mă deplasam doar pe lângă clădiri, pe sub balcoane, ca nu cumva să mă atingă vreun strop. Bălţile le evitam cu măiestrie şi, în general, încercam să merg doar pe alei asfaltate. Noroiul de pe lăbuţe e o scârboşenie. Cred că eram comic în deplasarea mea. Mi-a venit în minte imaginea lui Jack Nicholson în rolul din „As good as it gets”. Poate sunt şi eu obsesiv-compulsiv. 🙂

Un nou copil la grădiniţă

Avem un nou copil la grădiniţă. Îl cheamă Fănica – îl puteţi vedea în poza minunata de mai jos. Uitaţi-vă cât e de frumuşel! Am înţeles că muşcă. E de-al meu!

Sunt aici

M-a trezit Corina din amorţeala de vară. 🙂

Sunt tot aici, vă urmăresc cu drag, dar mi-e tare lene să scriu. La noi acasă e foarte cald şi mă mut letargic dintr-o parte într-alta. A, miaun noaptea, spre disperarea bipezilor. Şi cer de mâncare la ore ciudate. Nici eu nu ştiu de ce.

1 Mai (the aftermath)

Ziua de 1 mai a trecut cu bine, fără accidentări, fără fapte reprobabile. Mulţi dintre colegii de grădiniţă au dormit, fiecare pe câte o pernă special pregătită. Jazz a câştigat concursul de prins muşte, cu şapte dintr-o lovitură, iar gândacul pe care l-a adus de acasă pe post de jucărie, pe care l-am botezat Schwarzenner, s-a comportat admirabil: s-a ascuns, ca să-l putem căuta, a fugit, ca să-l putem urmări, iar la final s-a lăsat crănţănit. Missouri s-a zbânţuit toată ziua, a mâncat vreo două vrăbii şi bănuiesc că a înghiţit şi peştişorul de aur care n-a mai ieşit la inventar la sfârşitul zilei.

O zi liniştită la grădiniţa de pisici mici.

1 Mai (continuare)

Mi-am pierdut diacriticele prin urmare trebuie sa ma descurc si asa.

Dupa ce am citit propunerile voastre pentru 1 Mai am decis ca la gradinita noastra va fi o zi in care fiecare va face tot ce-si doreste. Vom miorlai cand si cat vrem, vom manca numai bunatati, cum ar fi vrabiute gata jumulite, soricei albi de sarbatoare, resturi din gunoi etc, ne vom sui in toate locurile interzise si periculoase, vom dormi pe perna si multe multe alte chestii interesante. Oamenii vor sari sa ne indeplineasca orice dorinta va licari in privirile noastre. Pentru intarirea spiritului de echipa propun un joc lejer, fara prea mare miza, si anume vanatoarea de muste. Sa vedem ce iese. Doamne ajuta!

1 Mai

Nu mai este mult şi urmează 1 Mai. Ca nişte pisici muncitoare ce suntem, eu zic să sărbătorim. Probabil că unii dintre noi vor rămâne singuri acasă, aşa că hai să jucăm pe masă.

Propuneri de distracţie pisicească? Facem ceva la grădiniţă?

Happy birthday to me

Acum un an, pe 9 aprilie, făceam prima însemnare în jurnal. Mă bucur că m-am încumetat pentru că mi-am făcut mulţi prieteni de atunci, motani, pisici, fetiţe şi băieţi. 🙂

Sărbătoriţi împreună cu mine!

Jurnal de grădiniţă III

Încă un băiat pentru grupa mare: prietenul nostru Lucky Motanul. M-am gândit mai mult dacă să-l primesc sau nu când l-am văzut cu sticla lângă el.  M-a asigurat însă că e cuminte şi că de fapt îi place doar dopul de la sticlă. 🙂

Avanpremieră

Mâine e o zi mare pentru mine. Sărbătoresc. Să treceţi pe aici să bem un pahar cu lapte împreună.

La Mulţi Ani!

Azi e ziua dragului meu tată. Îl iubesc foarte mult şi îi doresc să trăiască mulţi ani fericiţi lângă cei dragi – me included. 🙂

La mulţi aaaaaaaani!

Paşte fericit!

Despre noi

Un raport despre ziua de vânătoare este în pregătire. Până una alta, iată ce gândesc în engleză pisicile. Poate vă regăsiţi. 🙂

Jurnal de grădiniţă II

Mă gândeam să scot vineri copiii la vânătoare de păsări. Nu vă speriaţi, cei mici vor fi  deocamdată doar spectatori. Vor avea privilegiul de a învăţa de la un adevărat maestru, adică de la mine. 🙂

Jurnal de grădiniţă

După două săptămâni, copilaşii s-au acomodat, n-au mai plâns dimineaţa, n-au mai răsturnat văsuţele cu mâncare, nu s-au mai scuipat. Sunt cuminţi, se înţeleg bine. E adevărat că cei mari le cam dau cu tifla micuţilor, dar era de aşteptat. De aşteptat era şi ca roşcaţii să se organizeze într-un grup exclusivist. N-am de gând să tolerez asta şi, ca un educator sever ce sunt, o să-i despart şi o să-i aşez printre cei mari, să se liniştească.

Îmi cer scuze că, din cauza timpului scurt şi a problemelor de acomodare, nu am reuşit să organizăm o serbare de 8 martie. Promitem să ne organizăm mai bine la anul.

Grădiniţa de pisici.Mici

Săptămâna trecută vă invitam să-mi trimiteţi poze cu voi de când eraţi mici. Am primit poze foarte frumoase pe baza cărora am organizat concursul de admitere în grădiniţa noastră. Datorită diferenţei de vârstă, am organizat 2 grupe: grupa mare şi grupa mică.

Avem trei copii în grupa mare:

Pisu – care se pare că nu vrea să împartă mâncarea cu ceilalţi copii 🙂

Greuceanu, un copil cuminte şi modest, după cum îl descrie mama lui, Ora 25


şi Jazz, melomanul

În grupa mică sunt mai mulţi copii, mititei şi drăgălaşi.

În ordinea înscrierii, îi avem pe:

Grişka, care se prezintă în două ipostaze grăitoare, lămuritoare în privinţa activităţii lui preferate. 

Leo, un roşcăţel curios

Rozi mică şi Mişu mic

Chiţirel la ora mesei

Cichi-cichi sau Cichi-chan, al treilea roşcăţel din grădiniţa noastră (ieeeeeee)

şi Tudor, sfiosul birmanez

Vă mulţumesc că v-aţi înscris. 🙂 Sper să vă placă şi să vă împrieteniţi cu toţii.

Încă mai facem înscrieri, aşa că puteţi trimite în continuare poze la: jurnalulmotanului@yahoo.com.

S-a mai înscris o fetiţă în grupa mică. V-o prezint pe Jazz:

Începând de azi, avem încă un copilaş în grupa mică. Îl cheamă Leo şi e roşcăţel. Mai este un Leo în grupa asta şi e tot roşcat, aşa că va trebui să mă gândesc la o modalitate de a-i diferenţia. 🙂

Invitaţie

M-am gândit zilele astea că mi-ar plăcea să ştiu mai multe despre voi, prietenii mei păroşi. Cum? Prin intermediul pozelor. Aşa că: axi, 7 pitici, chiţi, jazz băieţelul, grişka, jazz fetiţa, leo, lucky, missouri, motăniţ, arc, motanul orei, pisu, sakura, serafina, thomastudor, vă rog scotociţi prin albume şi trimiteţi-mi câte o poză cu voi de când eraţi mici. 🙂

Tare sunt curioasă să vă văd pe toţi copilaşi. Dacă nu aveţi (eu, din păcate, nu am), trimiteţi orice poză vreţi, numai să fie cu voi.

Toate pozele vor fi publicate într-un articol, miercurea viitoare, aici la mine, sub titlul „Grădiniţa de pisici. Mici”.

Viaţa la ţară

Bunicii mei locuiesc la ţară de câţiva ani. Viaţa fără mine li s-a părut tristă aşa că s-au gândit să salveze un pisoi negru şi pricăjit care mieuna disperat în spatele casei. Azi e mare şi frumos, îl cheamă Pluş pentru că e extrem de moale şi fin şi e foarte ataşat de bunica. Se ţine tot timpul după ea, vorbeşte cu ea, doarme cu ea etc.

După Pluş a mai apărut o fetiţă amărâtă pe care n-au putut-o lăsa în stradă – Pătuţă. S-a înţeles bine de la început cu Pluş, au început să doarmă împreună, să se pupe. Pătuţă a crescut mare şi a făcut 4 copilaşi cu un vagabond din sat, Bebiţă, mare, blând, sperios. Pentru doi dintre ei n-au reuşit să găsească familii iubitoare, aşa că au rămas: Graţiela şi Leuţ. Graţiela e foarte frumoasă şi delicată, nepoata preferată a lui Pluş, cu care are o relaţie specială. Leuţ e mare şi puternic, foarte iubitor cu oamenii şi bătăuş cu motanii.

Pătuţă (stânga) şi Graţiela (dreapta).

Leuţ

O vecină sufletistă a salvat şi ea două pisici. Dar pentru că nu locuieşte tot timpul acolo, cele două fetiţe au ajuns tot la ai mei. Şi au primit nume: Bibi şi Lizuca. Cele două au devenit discipolele Graţielei, de la care au învăţat să vâneze şoareci, păsări şi fluturi de noapte. Cu ele n-am, din păcate, poze.

De la o vreme a început să dea târcoale blidului cu mâncare un motan scurt şi îndesat, foarte simpatic. Bunicii s-au interesat şi au aflat că nu are stăpân, dar că-l cheamă Pripei (as in Prepay). Comic, nu? Pripei a devenit un vizitator constant. Iarna, când e frig, e lăsat să doarmă în casa.

Aşa că, la un moment dat, de picioarele bunicilor mei se frecau 8 pisici. 🙂

Între timp două dintre ele – Pătuţă şi Lizuca – au murit, săracele. Au fost plânse şi înmormântate în grădină. Au mai rămas şase.

Surpriză

Era după-masa, întuneric deja afară, şi eu dormitam liniştit. Începe un pic de vânzoleală prin casă, tata scoate cuşca mea (roz) de la păstrare şi zice „Hai Săşică să mergem, te duce tata la ecografie! Aşa o să-ţi placăăăăă!”

Mă mobilizez, îmi aranjez blana ca pentru ieşit în lume, intru cuminte în cuşcă şi pornim. Ajungem la destinaţie repede, după o călătorie enervantă cu taxiul. Miroase urât, un câine se bălăngăne pe-acolo, lumina e puternică. Nu-mi place deloc şi încep să mă neliniştesc. Nu-i chiar plimbarea la care mă gândeam şi nu cred că o să-mi placăăăăăă. Din fericire apare şi mama care mă ia în braţe şi mă pupă. Inima pornise deja spre locul ei când mă trezesc pus pe spate, cu piciorele depărtate şi ţinute de un străin. „Uite ce blăniţă frumoasă şi eu trebuie să i-o rad”, zice. Începe să mă radă, eu sunt ţintuit pe masă, aştept să mă doară, să-mi scoată maţele. Nu mă doare, nu-mi ies maţele şi se termină repede. Sunt eliberat. Mă uit la burtică să văd ce mi-au făcut nemernicii. Mai bine nu mă uitam! Pielea mea era fină, golaşă şi era…roz. Ca de fetiţe, ca de purceluş.

Mi-a fost prea ruşine ca să mai bag în seamă ce-a urmat.

Ooo, happy day!

Nu ştiu cum e ziua asta pentru voi, dar pentru mine e o zi specială. E ziuaaaaaaaaaaa meaaaaaaaaaaa! Se împlinesc 14 ani de când m-a făcut mama (Pusurel) clujean.

Aşa că: axi, belle, pitici, chiţi, cinema victoriacristi c., grişka, jazz, leo, lucky, missouri, motăniţ, motanul arc, ora 25, pisici vagaboande, pisu, sakura, sabina şi gyuri, serafina, thomas, vero vă aştept să sărbătorim !

Mama şi tata au pregătit pentru pisici bliduţe cu mâncăruri fabuloase şi nişte fotolii moi pe care să ne tolănim, iar pe fete şi băieţi îi aşteaptă platouri cu prăjituri şi căni mari cu vin fiert.

Ruşine!

Azi am fost chinuit şi umilit. Şi de cine credeţi? Ei bine, de proprii mei părinţi. Nici nu-i de povestit. Scuza lor e că e spre binele meu. Spre binele meu, my ass!

Previous Older Entries